La Gura Humorului va avea loc, în perioada 7-9 iulie, Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului”, ediția 33, festival organizat de Primăria orașului Gura Humorului și Centrul Cultural Multifuncțional. Tema acestei ediții este „Trei Culori”.
Programul Festivalului „Umor la… Gura Humorului”: vineri, 7 iulie, la ora 11:00, deschiderea Centrului Cultural (Muzeu și Bibliotecă), Slujba de sfințire oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți, recital și premiere Grupul Folcloric „Humoreanca”; ora 15:00 – Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina: Expoziție de artă grafică - Radu Bercea; ora 16:00 – Biblioteca Orășenească: Lansare de carte: Sorin Poclitaru „Oameni Mici și Bere”, Alin Georgescu – Stand-Up; Premierea performanțelor elevilor de la Clubul Copiilor Gura Humorului; ora 17:00, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina: Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la... Gura Humorului” (deschiderea oficială a celei de-a 33-a ediții), un altfel de spectacol de muzică clasică cu tenorul Sorin Ursan Delaclit; ora 17:30 – Casa de Cultură: Premierea performanțelor sportivilor humoreni, Recital Epigramatic, Stand Up Comedy cu Gabriel Gherghe, Edi Vacariu, Paul Szabo, Nonic Bogdan; între orele 16:00-18:00, în fața Centrului Cultural: Aleea Artiștilor – Ateliere de grafică satirică; sâmbătă, 8 iulie, la ora 16:00 – Biblioteca Orășenească (curtea interioară): Vernisajul expoziției de grafică din cadrul Proiectului „Humorul – cu Carte, Arte și Imagini”, coordonator prof. Florin Batâr, la ora 17:00 – Casa de Cultură (Sala „George Gavrilean”): Vernisaj de artă grafică „Smiling City”, Recital Epigramatic; la ora 18:00 – Casa de Cultură: Piesa „Cerere în căsătorie” A.P. Cehov (spectacol de teatru) cu actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani; Între orele 11:00-13:00 – Parcul Ariniș: Aleea Artiștilor - Ateliere de grafică satirică; Între orele 16:00-18:30 – în fața Centrului Cultural: Aleea Artiștilor – Ateliere de grafică satirică; Duminică, 9 iulie, la ora 12:00 – Casa de Cultură: Festivitatea de premiere – secțiunea de Grafică Satirică și Literatură Umoristică, Recital Epigramatic, Premierea olimpicilor humoreni, Show de Caricatură Comentată – Costel Pătrășcanu, Folkumor - Daniel Iancu; între orele 11:00-13:00 – în fața Centrului Cultural: Aleea Artiștilor - Ateliere de grafică satirică.
Participarea la toate evenimentele din cadrul Festivalului „Umor la... Gura Humorului”, inclusiv vizitarea Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, sunt cu titlu gratuit. Am aflat de la organizatori că Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului” a debutat în anul 1991, din dorința de a valorifica, în manieră umoristică, denumirea orașului, chiar dacă numele lui se datorează, de fapt, amplasării localității Gura Humorului la confluența râului Humor (Repedea) cu râul Moldova. Programul festivalului se găsește și pe www.primariagurahumorului.ro.