Un absolvent al Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului a fost eliminat de la proba de limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat, acesta fiind surprins încercând să copieze.
Elevul nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
De asemenea, alți 94 de candidați nu s-au prezentat la testarea de luni, 26 iunie, prezența fiind de 98% (4.815 candidați).
24 de elevi din județ au susținut proba în condiții speciale, cu următoarele solicitări: permisiunea de a avea în sala de examen dispozitive pentru măsurarea glicemiei și mărirea timpului de lucru cu una sau două ore; susținerea probei în prezența unui însoțitor în sală separată; asigurarea subiectelor cu caractere mărite; redactarea subiectelor prin dictare; asigurarea unui interpret mimico-gestual și prelungirea timpului de lucru.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar: marți, 27 iunie - proba obligatorie a profilului, miercuri, 28 iunie - proba la alegere a profilului și a specializării, joi, 29 iunie – proba la Limba și literatura maternă.
· Ce subiecte au primit elevii
Candidații au primit două tipuri de subiecte (diferențele au fost doar la ultima cerință a variantei), unele adaptate profilului real, vocaţional sau tehnologic şi unele adaptate profilului uman sau pedagogic.
Testarea de luni a avut o durată de trei ore, timp în care elevii au avut de rezolvat subiecte structurate pe trei mari cerinţe, prima cu mai multe subpuncte.
La subiectul I, profil real şi tehnologic, elevii de clasa a XII-a au primit un fragment la prima vedere din George Călinescu: ”Ion Creanga. Viața și opera” și mai multe cerințe pe baza acestuia.
Tot la primul subiect, elevii au avut de redactat un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoştinţă faţă de şcolile în care au fost formaţi.
La subiectul II, profil real şi tehnologic, elevii de clasa a XII-a au avut de comentat, în minimum 50 de cuvinte, poezia "A mele visuri...", de Alexandru Vlahuță, evidenţiind relaţia dintre idea poetică şi mijloacele artistice.
La profilul real/tehnologic, ultimul subiect le cerea elevilor să realizeze un eseu în care să prezinte „particularitățile unui text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu”.
La profilul uman/pedagogic, la subiectul III, profil uman, elevii au avut de realizat caracterizarea unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.