Emoții mari pentru absolvenții de liceu care au susținut luni, 26 iunie, prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, cea la limba și literatura română.
5.169 de elevi suceveni s-au înscris pentru această testare.
Candidații au primit două tipuri de subiecte (diferențele au fost doar la ultima cerință a variantei), unele adaptateprofilului real, vocaţional sau tehnologic şi unele adaptate profilului uman sau pedagogic.
Testarea de luni a avut o durată de trei ore, timp în care elevii au avut de rezolvat subiecte structurate pe trei mari cerinţe, prima cu mai multe sub-puncte.
· Subiectele
La subiectul I, profil real şi tehnologic, elevii de clasa a XII-a au primit un fragment la prima vedere din George Călinescu: ”Ion Creangă. Viața și opera” și mai multe cerințe pe baza acestuia.
Tot la primul subiect, elevii au avut de redactat un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoştinţă faţă de şcolile în care au fost formaţi.
La subiectul II, profil real şi tehnologic, elevii de clasa a XII-a au avut de comentat, în minimum 50 de cuvinte, poezia "A mele visuri...", de Alexandru Vlahuță, evidenţiind relaţia dintre idea poetică şi mijloacele artistice.
La profilul real/ tehnologic, ultimul subiect le cerea elevilor să realizeze un eseu în care să prezinte „particularitățile unui text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu”.
La profilul uman/ pedagogic, la subiectul III, profil uman, elevii au avut de realizat caracterizarea unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.