Un număr de 40 de polițiști angajați la IPJ Suceava din sursă externă au fost instruiți cum să tragă cu pistolul. Acțiunea s-a derulat luna aceasta prin intermediul instructorilor din cadrul Serviciului Pregătire Profesională, în colaborare cu polițiști din grupa Pirotehnică a Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
”Parte obligatorie a cursului de inițiere în carieră, modulul de pregătire profesională pe linia executării tragerilor cu armamentul din dotare, este una dintre disciplinele de bază în pregătirea polițistului, care vizează formarea și dezvoltarea deprinderilor pentru îndeplinirea eficientă a misiunilor operative. Astfel, în sesiunile de pregătire teoretică, polițiștii încadrați din sursă externă au fost familiarizați cu: noțiunile de balistică, părțile componente ale armamentului și muniției, regulile și operațiunile de tragere, măsurile de siguranță pe timpul executării ședințelor de tragere, aspectele legale privind uzul de armă și cele incidente portului și manipulării armamentului. Totodată, noțiunile teoretice au fost completate cu realizarea exercițiilor demonstrative pentru formarea deprinderilor specifice mânuirii armamentului și executarea ședințelor de tragere în poligonul Bucovina din Câmpulung Moldovenesc”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Această sesiune de tragere a avut loc în cadru programului pentru pregătirea profesională a polițiștilor care trebuie să reacționeze rapid și eficient la evenimente tot mai complexe.