Conferința de presă organizată joi după-amiază de către membrii Consiliului Director al Forestei, Andrei Ciutac, Ion Lozovan și Mihai Ungurian, nu a lămurit mare lucru în ceea ce privește situația explozivă de la Foresta, soldată cu demisia antrenorului Dorin Goian, a președintelui Gabriel Clim și a vicepreședintelui Marian Bordeianu. Așa cum era de așteptat, cei trei au aruncat pisica în curtea taberei adverse.
„Din punctul nostru de vedere, Dorin Goian, Gabriel Clim și Marian Bordeianu sunt și în prezent la Foresta. Nu le-a cerut nimeni să plece, iar demisiile prezentate de ei în fața ziariștilor pe data de 13 iunie au rămas la statutul de simple declarații, pentru că până la această oră nu au trimis nici o notificare la club în acest sens”, a declarat Andrei Ciutac.
În continuare, acesta i-a cerut public lui Gabriel Clim să prezinte deconturile în sumă totală de 550.000 de lei, astfel încât să poată fi deblocată situația financiară de la gruparea suceveană prin primirea unei noi tranșe de bani de la primărie.
La rândul său, printr-o hârtie adresată Consiliului Director al Forestei, Gabriel Clim solicită ca în termen de 5 zile să i se trimită toate documentele justificative privind cheltuielile efectuate după data de 10 aprilie 2023, când i s-a ridicat dreptul de semnătură în bancă. Clim motivează acest lucru prin faptul că, în calitatea sa de responsabil financiar al contractului de finanțare cu primăria, trebuie să îndeplinească obligația de raportare în diferitele etape de derulare a proiectului, în vederea justificării tranșei anterioare.
În altă ordine de idei, e greu de explicat de ce lui Gabriel Clim i-au fost limitate atribuțiile într-un moment în care echipa era pe primul loc, iar între el, antrenorul Dorin Goian și jucători exista o chimie foarte bună. Iar acest lucru s-a întâmplat cu doar câteva săptămâni înainte de meciurile de baraj.
„Am ajuns să luăm decizia respectivă pentru că Gabriel Clim a refuzat constant să explice cheltuielile. Nu ni s-a părut normal să scoată bani din cont fără să știm și noi. În plus, nu s-au plătit datoriile curente. Când a venit în funcția de conducere în club a preluat activul și pasivul. Erau împrumuturi scadente de plătit și el nu înțelegea că trebuie efectuat acest lucru”, a declarat Mihai Ungurian, care a cam scăldat-o atunci când a fost întrebat ce salariu a încasat în cei cinci ani de când se află în conducerea Forestei, replicând că nu a primit niciodată bani de la Foresta ca remunerație salarială. Chestionat dacă sunt adevărate zvonurile că mama sa ar fi apărut la un moment dat pe statele de plată de la Foresta, Ungurianu a răspuns: „Sincer să vă spun, nu știu exact. Ce știu însă cu adevărat este că mama mea a împrumutat acest club cu mulți bani la un moment dat”.
În altă ordine de idei, basarabeanul Ion Lozovan a precizat că a plătit datorii cifrate la un milion de lei în anul 2017, acesta declarându-se dezamăgit de colaborarea cu Gabriel Clim și Dorin Goian. Lozovan a mărturisit că nu se pricepe la fotbal, admițând că a intrat doar de două ori în vestiarul Forestei, acest lucru întâmplându-se în primăvara acestui an. La unison cu Andrei Ciutac și Mihai Ungurian, el a anunțat că este deschis la negocieri pentru a ceda clubul, mai ales că nu s-a simțit niciodată dorit la Suceava.
În toată această ecuație vestiarul este de partea trioului Goian – Clim - Bordeianu, chiar dacă Andrei Ciutac a declarat că nimeni nu a intrat în conflict cu fotbaliștii. De altfel, după luarea de poziție a căpitanului Toma Niga, atacantul Robert Martin a anunțat pe Facebook că urmează o conferință de presă a jucătorilor.
În condițiile în care conflictul este în toi și departe de a se fi încheiat, realitatea de la club este una dură. Conturile clubului sunt goale, jucătorii au fugit care-ncotro, iar răbdarea fanilor a ajuns la limită.
Cu toate acestea, Andrei Ciutac a lăsat să se înțeleagă că situația nu este una disperată, chiar dacă datoriile clubului sunt cifrate în acest moment la peste 2,5 milioane de lei.
„Fac apel la Gabriel Clim să aducă justificările financiare, pentru a putea primi bani de la primărie și a ne relua activitatea”.