Institutul Național de Meteorologie a emis o nouă avertizare de cod portocaliu de ploi și vijelii, valabilă de duminică, de la ora 14:00 până la ora 23:00, pentru jumătatea de vest a județului, și de cod galben pentru jumătatea estică. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30- 40 l/mp și izolat de peste 50-60 l/mp. Pentru întreg județul este valabilă până luni, la ora 10.00, o avertizare de cod galben, cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.
Autoritățile recomandă populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, cetățenii sunt avertizați să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora. În situația manifestării vântului puternic, recomandarea este de a se rămâne în spații închise care asigură protecția și evitarea deplasărilor în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. În cazul unei situații de urgență reale, se sună la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.