Zi cumplită pentru un bărbat în vârstă de 40 de ani din Pleșești, comuna Vulturești, care a fost victima unui accident în timp ce muncea la câmp.
Bărbatul a pierdut controlul tractorului cu care făcea muncile agricole și s-a răsturnat într-un șanț, fiind prins sub utilaj, de unde a strigat după ajutor.
Trei persoane care au văzut cele întâmplate au solicitat intervenția polițiștilor, acestea acordându-i bărbatului și primele îngrijiri.
„La faţa locului a sosit un echipaj S.A.J –Fălticeni, un echipaj S.M.U.R.D. și un echipaj intevenție - descarcerare din cadrul I.S.U. Fălticeni, care după ce i-au acordat primele îngrijiri medicale, l-au transportat pe bărbat la Spitalul Municipal Suceava pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Acesta este în stare conștientă fiind diagnosticat cu fractură piciorul stâng și plagă zdrobită picior drept”, informează polițiștii.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.