Primăria comunei Ilișești a fost călcată de hoți. O persoană care se presupune că ar fi copil a intrat printr-un geam lăsat rabatat de angajații instituției la finalul programului de lucru de marți. Hoțul a plecat cu 100 de lei, bani pe care salariații îi aveau adunați pentru cheltuieli curente. A mai încercat să deschidă și alte birouri, plus a fost forțat geamul de termopan pe care a intrat, astfel încât prejudiciul total este de circa 800 de lei. Nimeni nu poate ști când a intrat hoțul, asta pentru că sistemul video de supraveghere existent la sediul Primăriei Ilișești este nefuncțional, iar instituția nu are paznic. Pentru aceste lipsuri, Primăria Ilișești va fi amendată de polițiști. Oamenii legii au deschis și un dosar penal și încearcă să dea de urma hoțului.