Un complet de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava a respins contestațiile depuse de Lucian Tărîță și Constantin Adrian Boghean, ambii din Vicovu de Jos. Cei doi, care în urmă cu mai bine de o lună de zile au fost arestați preventiv pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la trafic de influență, s-au dorit liberi. În acest fel, au contestat măsura prelungirii arestului preventiv luată de Tribunalul Suceava, dar nu au avut sorți de izbândă. Tărîță și Boghean au fost arestați în luna mai într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Cei doi au ajuns în spatele gratiilor după ce i-au cerut 50.000 de euro unui om de afaceri din Vicovu de Jos pentru a-i obține achitarea într-un dosar în care acesta era judecat pentru infracțiuni la regimul rutier.
”În perioada mai-septembrie 2022, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) trimisă în judecată și condamnată în primă instanță pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice suma de 50.000 euro, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor magistrați din cadrul unei Curți de Apel și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe o condamnare a martorului la executarea unei pedepse cu suspendare. În contextul menționat mai sus, la data de 21 septembrie 2022, martorul ar fi remis unuia dintre cei doi inculpați suma de 15.000 euro. Demersurile celor doi inculpați ar fi rămas fără finalitatea promisă deoarece apelul martorului a fost respins, fiind ulterior încarcerat în penitenciar pentru executarea unei pedepse privative de libertate”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.
Pentru că a ajuns la pușcărie, omul de afaceri i-a denunțat pe cei doi la DNA Suceava, iar ancheta derulată a lămurit lucrurile și a dus la reținerea lui Tărîță și Boghean. Procurorii au făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
· Lucian Tărîță, un adevărat cal breaz
Lucian Tărîță este cel care în februarie 2019 a provocat un accident în timp ce era urmărit de mașina poliției, dar oamenii legii nu l-au putut prinde la vremea respectivă. A fost prins abia în septembrie 2020, ocazie cu care a fost plasat sub control judiciar.
În momentul în care a comis accidentul era monitorizat de polițiștii de frontieră, care aveau informații că transportă țigări de contrabandă. Polițiștii de frontieră i-au sesizat pe colegii de la Poliția orașului Vicovu de Sus că mașina suspectă se îndreptă spre raza lor de competență, dinspre Brodina.
Unul dintre echipajele de poliție a pornit în urmărire, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Pe strada Ștefan cel Mare din zona Bivolărie a orașului Vicovu de Sus, polițiștii au observat mașina suspectă, marca Audi A6, care tocmai lovise un autoturism marca VW Vento, care era parcat pe marginea părții carosabile. După impact, autoturismul suspect a ricoșat într-un stâlp de electricitate, după care într-un gard al unui imobil din orașul Vicovu de Sus, iar șoferul vinovat a reușit să scape fugind printre case.
În interiorul autoturismului s-au găsit 8.440 de pachete de țigarete, respectiv 7.640 de pachete țigarete marca Ashima și 800 de pachete țigarete marca Marble. Autoturismul marca Audi A6, în valoare de aproximativ 5.000 euro, a fost indisponibilizat.
Dosarul s-a finalizat cu condamnarea lui Lucian Tărîță la o pedeapsă de 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere și un termen de încercare de 4 ani. Asta înseamnă că pentru actualele fapte i se va revoca suspendarea în momentul în care procesul va ajunge la final.
Lucian Tărîță a fost filmat în luna februarie a anului 2020 în timp ce participa la o petrece alături de mai mulți polițiști de frontieră, dar și șeful de la vremea respectivă al Postului de Poliție Iaslovăț. Oamenii legii știau de preocupările mai puțin legale ale lui Tărîță, dar și ale altor indivizi prezenți la petrecere, dar asta nu i-a împiedicat să se distreze pe cinste. La vremea respectivă au fost anunțate anchete interne, dar se pare că totul s-a finalizat cu punerea batistei pe țambal.