Zeci de copii au participat duminică, 11 iunie, la concursul ”Răsună toaca-n cer”, care a avut loc la parohia ”Adormirea Maicii Domnului și Sf. Apostol Andrei” din Rotunda, oraşul Liteni.
La concurs au fost înscrişi 45 de copii din judeţele Suceava, Botoșani și Iași, care au concurat la 4 categorii: categoria 3-6 ani, categoria clasele I-IV, clasele V-VIII, respectiv categoria tinerilor din liceu. ”Prin organizarea acestui concurs se dorește apropierea copiilor de biserică și implicarea tinerilor în viața activă a acesteia. Pentru buna organizare a evenimentului, Parohia Rotunda a avut susținere din partea Centrului Cultural Bucovina, reprezentat de doamna Elena Simona Cotos, și din partea Primăriei Liteni, prin persoana primarului Tomiță Onisii. Juriul care a stabilit ierarhiile finale a fost format din Elena Simona Cotos, în calitate de consultant artistic al Centrului Cultural Bucovina, arhidiaconul Vasile Plamadă, profesor și inspector bisericesc al Sectorului Colportaj și slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, respectiv arhidiaconul Ciprian Ursuleasa. De organizarea acestui concurs s-a ocupat Protopopiatul Fălticeni, cu binecuvântarea ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, sub oblăduirea preotului paroh Mihai Ursuleasa şi a arhidiaconului Adrian Ursuleasa”, au transmis organizatorii.
Câştigătorii din acest an au fost:
Premiul cel mare: Macuc Teodor (Poiana, Vorona)
Categoria 3-6 ani:
premiul I: Roman Alexandra (Dumbrăveni)
premiul al II-lea: Cârlan Ștefan (Flămânzi, Botoșani)
premiul al III-lea: Bursuc Iosif (Flămânzi, Botoșani)
Categoria clasele I-IV:
premiul I: Neamțu Matei (Rotunda)
premiul al II-lea: Jaba Rafael (Rotunda)
premiul al III-lea: Caliniuc Filip (Dumbrăveni)
Categoria clasele V-VIII:
premiul I: Crăciun Iustinian (Pârcovaci, Hârlău)
premiul al II-lea: Irimia Ștefan (Poiana, Vorona)
premiul al III-lea: Zodieru Giani (Hârlău)
Categoria elevi de liceu:
premiul I: Gănuț Daniel (Rotunda)
premiul al II-lea: Murgoci Severian (Siliștea Nouă, Dolhasca)
premiul al III-lea: Pășcănuț Iulian (Mălini).