Zeci de copii au acaparat pentru câteva ore Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava cu zumzetul lor, cu veselia și prospețimea lor, școlari și preșcolari care au expus pe simeze lucrări de pictură, grafică sau alte tehnici plastice, spre încântarea publicului. Am intrat în „universul copiilor” chiar de ziua lor, pe 1 Iunie 2023, un loc în care se construiesc povești, se construiesc caractere, se șlefuiesc talente.
Majoritatea copiilor au fost îndrumați de artista Marina Pișta, care organizează ateliere de pictură cu preșcolari și școlari de toate vârstele. Alături de ei au expus și copii ai salariaților din USV, dar și copii ai membrilor Asociației de Artă „Nicolae Tonitza”. Participanții au asistat și la un moment artistic, realizat de eleva Adela Șulea, care a recitat poezie.
Copii, profesori, părinți, cu toții au avut libertatea de a transmite gânduri, idei, proiecte pentru viitor, într-un mediu prietenos, relaxant, pentru că toată acțiunea s-a desfășurat de Ziua Copilului, ei fiind vedetele, ei fiind sărbătoriți printr-o acțiune culturală, o expoziție de artă plastică.
Acțiunea „Luna cireșelor”, ediția a II-a, a adunat pe simezele universităţii sucevene zeci de lucrări, realizate de Adela Strimbeanu, Anastasia Maierean, Teodora Mihailă, Daria Maria Voiniciuc, Isabella Prichici, Irina Fusa, Irina Petrariu, Ioana Riana Sosoi, Maria-Nina Ciocan, Elisa Ioana Siminiceanu, Maria Antonia Ursu, Anastasia Maria Corocăescu, Sabina Hîrtopanu, Ilinca Teodora Danelco, Anamaria Gladun, Raisa Florentina Simiganovschi, Sara Maria Aioanei, Carla Maria Domnea, Sofia Nectaria Lupu, Daria Gabriela Mihai, Andra Ioana Mihai, Iulia Cîrstean, Andreea Roberta Ursachi, Natalia Diana Boicu, Ana-Maria Rață, Melina Maria Pușcașu, Anastasia Mihaela Olariu, Anastasia-Aisa Zancu-Ciornei, Filip Ailoiei, Andreea Sofia Gherman, Marga Olar, Elena Adomniței, Antonia Popuța, Ilinca Dulgheru, Emma-Maria Muntean, Miruna-Georgiana Florescu, Doroteea Achiței, Ioana Sofia Nichiforiuc, Anastasia Hotineanu, Sofia Turcov, Petra Maria Zbircea, Evelyn Ioana Zbircea și Ecaterina Andreea Melisch. Coordonator: curator asist. univ. dr. artist vizual Ana-Maria Ovadiuc.
· Modele pentru copii
Evenimentul a fost prezentat de artistul vizual Marina Pișta, care a declarat: „În acestă zi, doresc să adresez cuvinte sincere de mulțumire pentru încrederea pe care ați avut-o în mine și în puterea mea de a modela copiii dumneavoastră și de a-i transforma în artiști. Este o mare onoare să fiu apreciată și recunoscută pentru munca mea și aș dori să subliniez importanța sprijinului dumneavoastră în procesul educativ. Fiecare lucrare finalizată a reprezentat o mică victorie atât pentru copil, cât și pentru mine, iar acestea au fost posibile datorită implicării și sprijinului necondiționat oferit de dumneavoastră. Sunt recunoscătoare pentru faptul ca ați avut încredere în metodologia mea de predare. În încheiere, aș dori să vă reamintesc că sunteți un model fantastic pentru copiii dumneavoastră, prin dedicarea și grija pe care o manifestați față de educația și dezvoltarea lor”. Expoziția poate fi vizitată până pe 20 iunie 2023. Organizatori: Asociația de artă „Nicole Tonitza” și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu participarea studenților de la FLSC, MD, anul II. Partener: Uniunea Artiștilor Plastici Profesioniști Filiala Iași.