Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, este convins că după reabilitare cazinoul din Vatra Dornei va fi un adevărat magnet pentru turiști și va putea în același timp să găzduiască evenimente de amploare, inclusiv reuniuni de șefi de state. Prezent marți la Vatra Dornei alături de primarul Ilie Boncheș, viceprimarul Marius Rîpan și managerul proiectului de la cazinou, Ciprian Muscă, Gheorghe Flutur a precizat că lucrările de reabilitare și restaurare sunt aproape de finalizare. „Mă bucur că sunt la acest edificiu care face cinste mare Bucovinei, Cazinoul Băilor de la Vatra Dornei. Dacă dau timpul înapoi, 2019 este anul când s-a aprobat proiectul și s-au început lucrările pentru modernizare, sau mai exact pentru salvarea cazinoului de la Vatra Dornei”, a precizat Flutur, care a amintit că proiectul a avut o valoarea de peste 5 milioane de euro.
El a declarat că îl bucură faptul că parteneriatul cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prinde contur la mai multe edificii din județ, inclusiv pentru reabilitarea cazinoului de la Vatra Dornei. „Era o obligație a noastră să salvăm această capodoperă care mulți ani a fost lăsată în paragină și am reparat cumva noi greșelile făcute în ultimii 50, 80 de ani, când acest cazinou a fost lăsat uitării. Acum devine o ctitorie de referință pentru Bucovina. Sunt convins că aici vor fi foarte multe evenimente culturale de înaltă ținută. Și vă rog să mă credeți, am curajul să o spun, evenimente care să găzduiască șefi de state, să promoveze Bucovina și România și să arătăm că și în această parte de țară sunt capodopere care merită vizitate”, a subliniat Gheorghe Flutur. El a adăugat că Vatra Dornei câștigă enorm din salvarea cazinoului, acest edificiu urmând să redevină un magnet în atragerea turiștilor. „În poza arhitecturii din Vatra Dornei este din nou cazinoul care strălucește”, a încheiat Gheorghe Flutur.
În același timp, managerul de proiect, Ciprian Muscă, a declarat că finalizarea acestui proiect de reabilitare și restaurare a cazinoului este un succes al întregului județ, fiind un proiect reprezentativ atât pentru Suceava, cât și pentru regiunea de Nord. „Este o clădire a cărei reabilitare a început în 1998, a fost abandonată până în 2016, când s-au început lucrările de proiectare și în 2019 practic domnul primar a semnat ordinul de începere a lucrărilor și s-a emis autorizația de construcție. Și împreună am reușit să readucem această clădire emblematică pentru Bucovina la stadiul la care a fost inițial atunci când a fost proiectată în anul 1889, când a fost inaugurată și dată cetățenilor spre a fi folosită ca un spațiu de cultură și de promovare a culturii și artei din Bucovina”, a spus Ciprian Muscă.
El a ținut să le mulțumească primarului Ilie Boncheș și președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur pentru tot sprijinul acordat în cadrul proiectului. Ciprian Muscă a spus că îl bucură faptul că lucrările la cazinoul din Vatra Dornei vor fi finalizate înaintea celor de la cazinoul din Constanța. Muscă și-a exprimat convingerea că în cazinoul din Vatra Dornei vor avea loc evenimente de amploare pentru promovarea Bucovinei și a României.