Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 22 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 117 (8341)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

O nouă tabără „Respiro” dedicată copiilor cu nevoi speciale, sub semnul acceptării, aprecierii, atenției și afecțiunii

Luni, 22 Mai 2023 (11:30:09)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Tabăra „Respiro” dedicată copiilor cu autism, copiilor cu sindrom Down și părinților acestora, organizată de Asociaţia Teona Ariana Suceava, la Vama (La Brazi), în perioada 15-19 mai 2023, s-a desfășurat sub semnul celor „4 A”: „Acceptare”, „Apreciere”, „Atenție”, „Afecțiune”. Suportul financiar a venit de această dată de la Consiliul Județean Suceava, în cadrul proiectului Tabăra „Respiro” pentru copii cu nevoi speciale și pentru părinții acestora, prin acordarea de finanţări nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Tabăra s-a desfășurat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava.

 

·       „Terapie prin iubire necondiționată”

Întâlnirea „Respiro” din luna mai, spun organizatorii, a fost despre iubire necondiționată, despre copii atipici care dăruiesc emoții, despre părinții lor care merg înainte ca niște eroi și despre voluntari deosebiți, au transmis organizatorii. „Acceptarea se manifestă la nivel de societate, de comunitate, de grup, de familie și la nivel individual. Părinții acestor copii speciali ne-au arătat că, de fapt, ei sunt primii terapeuți ai copiilor lor. Aceste mame, pe care le-am cunoscut, <fac terapie> prin iubirea lor necondiționată. E o declarație tulburătoare: <sunt aici pentru tine, cu tine, te ascult, te văd, te simt, te sprijin, așa cum ești, copilul meu>. Și tot de acceptare au nevoie și părinții acestor copii, ca parte din procesul terapeutic”, au completat reprezentanții Asociaţiei Teona Ariana Suceava.

Pentru copiii cu nevoi speciale, terapiile de motricitate fină și grosieră au continuat în tabără la cules de viorele și păpădii, la numărat și ordonat pietricele și cernut și modelat nisip, la atins și mângâiat petalele de la florile de meri și peri și panseluțe. Copiii au alergat prin iarbă, „prin mult verde”, cum spunea o fetiță minunată, s-au jucat, sau împrietenit, au desenat, au cântat, s-au dat pe tobogan, au devenit curajoși și apoi, campioni la tiroliană și aventura parc. Toate aceste impresii vin de la voluntarii care au lucrat în tabără cu copiii speciali.

 

·       Mulțumiri

Ca de fiecare dată, organizatorii le mulțumesc voluntarilor pentru dăruire, pentru muncă, pentru emoții sincere și pentru tot ce au împărtășit cu copiii și mamele din această tabăra. Ei merită toate felicitările: Agavriloai Elena, psiholog, DGASPC, Sava Maria, psiholog, studenții: Pîțu Eudochia, Prohoteanu Adina-Petronela, Strîmbu Daniel, Bădelița Ana Maria, Cătana Cătălina, Boaghie Raluca, Ciobanu Delia-Luciana, Dobreanu Roxana, Grigorean Sanda-Gabriela, Camciuc Steluța Miriam, Clipa Beatrice Iudita, Păstrăvanu Lidia, Pînzari Andreea, Mercheș Ionela, Pușcaș Mihai, Studenți Kineto: Bejereanu Emanuil, Cerlinca Mădălina Cosmina, Dumitriu Denisa, Tcaci Cristina Maria, Smocot Paula, Culiceanu Ioana Loredana, Stan Dorina Claudia, Brădățan Ana Maria. Mulțumiri se îndreaptă și către preotul Popescu Cătălin, dar și către firma TARSIN, care a asigurat transportul participanților la tabără.

 

·       Impresii ale participanților

Sesiunile de consiliere, răspunsurile la întrebări punctuale de tipul „cum fac atunci când copilul meu …”, discuțiile libere între mame și voluntarii din tabăra „Respiro”, interacțiunile cu alți copii au fost utile și transformatoare. Astfel că a venit, firesc, și feedbackul  de la mămici: „Deja am început să pun reguli, și <pufosului meu> nu-i prea convine asta. Mulțumesc tuturor pentru tot. Această tabără a fost o lecție pentru mine”;  „A fost o tabără binevenită, unde am învățat că sunt lucruri pe care trebuie să le facem în fiecare zi: să iubim, să zâmbim, să ne rugăm, să dăruim. Am simțit că sufletul nostru devine mai frumos și liniștit cu fiecare gest și ajutor venit din inima celor care ne-au fost alături (Asociația Teona-Ariana și voluntarii). Și această tabără a fost o <tabără cu suflet>”. „Vă mulțumim pentru încredere. Nimic fără Dumnezeu! Pentru ca aceste tabere să continue, este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. Contribuind la tabăra <Respiro> deveniți parte din misiunea noastră, <adoptați> un copil altfel și îi oferiți o săptămână importantă pentru dezvoltarea lui”, transmit organizatorii.

Donațiile se pot face către Asociația Teona Ariana Suceava, pentru ca și alți copii cu dizabilități să beneficieze de tabere și de terapii cu specialiști în domeniu: cont în lei: RO57 BACX 0000 0021 0940 3001; cont în euro: RO30 BACX 0000 0021 0940 3002, deschise a UNICREDIT BANK Suceava. Pentru informații suplimentare puteți apela cu încredere la telefon +40 754 510 167 sau email ata.suceava@gmail.com.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O nouă tabără „Respiro” dedicată copiilor cu nevoi speciale, sub semnul acceptării, aprecierii, atenției și afecțiunii.
 Vizualizări articol: 1206 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
O nouă tabără „Respiro” dedicată copiilor cu nevoi speciale, sub semnul acceptării, aprecierii, atenției și afecțiunii0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei