Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 112 (8336)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Vasile Lavric, ”mâncătorul de femei” de la Rădăuți, va sta la pușcărie 30 de ani

Marţi, 16 Mai 2023 (17:49:57)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Rădăuțeanul Vasile Lavric, cunoscut și sub denumirea de ”mâncătorul de femei”, și-a aflat marți pedeapsa finală pe care o are de executat. Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au menținut soluția colegilor de la Tribunal și l-au condamnat pe Lavric pentru comiterea infracțiunii de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte la o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. Soluția este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță. El a fost trimis în judecată la mijlocul anului trecut și este în arest preventiv de la finalul lui 2020.

”În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a 7 bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme. Totodată, procurorii au solicitat în baza art. 330 din Codul de procedură penală menținerea măsurii arestării preventive și a sechestrului asigurător constituit”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anchetatorii au mai spus că au beneficiat de sprijinul IGPR – Direcția de Investigații Criminale și al Poliției Municipiului Rădăuți, precum și de suportul tehnic al IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale.

 

·        De la ce ar fi plecat totul

Aurica Lavric (fostă Bodnărescu) avea relații cu Vasile Lavric din anul 2005 (când au dispărut alte două femei din viața lui Vasile Lavric), iar din 2015 era căsătorită cu el. Aveau împreună trei copii.

Din cercetările derulate rezultă că în ultima perioadă de timp Lavric a început să fie tot mai gelos pe soția sa. Era afectat mai ales de vorbele unor localnici, care îi spuneau că femeia nu prea a fost ”ușă de biserică”. Mai mult, acesta a intrat la bănuieli pentru că femeia stătea mult cu telefonul în mână. Unul dintre copii i-ar fi spus la un moment dat că femeia vorbește pe facebook cu bărbați și le trimite ”inimioare”. De precizat că Lavric nu folosea telefoane mobile din noua generație și nici nu avea cunoștințe legate de rețelele de socializare. Totuși, era enervat peste măsură că aceasta stătea foarte mult cu telefonul în mână. 

Vasile Lavric presta servicii de tractări auto și i-ar fi spus soției, pe 10 iunie 2020, că au de făcut împreună o deplasare mai lungă.

"În seara de 10 iunie 2020, după ce a informat membrii de familie că ar avea de prestat un serviciu de tractare la o distanţă mai mare de domiciliu, unde urma să meargă împreună cu Lavric Aurica, inculpatul şi soţia sa au părăsit împreună domiciliul, deplasându-se cu platforma de tractare într-o direcţie necunoscută. În cursul acelei nopţi, inculpatul şi-a ucis soţia şi i-a ascuns cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală, după care s-a întors singur acasă în cursul dimineţii", se arată în referatul propunerii de arestare înaintat de procurori.

Ulterior, Lavric le-a spus copiilor și rudelor că Aurica a plecat, ba pe la rude prin țară, ba în Italia la o soră. Cert este că de atunci femeia nu a mai dat nimănui niciun semn de viață, nici măcar celor mai apropiate persoane, cu care ținea legătura des, respectiv copiii mai mari, mama paralizată de care avea grijă și sora. Femeia încă alăpta cel mai mic dintre copii, în vârstă de 2 ani. 

Faptul că dispariția a fost sesizată de polițiști relativ târziu (la începutul lunii septembrie) a îngreunat adunarea de probe directe.

 

·        Alte cinci femei au dispărut din viața lui Vasile Lavric

Despre celelalte soții dispărute, în propunerea de arestare nu s-a făcut referire.

Vasile Lavric a fost principalul suspect în dispariţiile misterioase ale surorilor Iordache: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona Iordache (18 ani la data dispariţiei; nu a mai fost văzută din iunie 2005). Se pare că bărbatul a avut relații cu toate trei. Se știe cert că în timp ce era căsătorit cu Nicoleta, Lavric i-a făcut un copil Ramonei, care era minoră. El a fost atunci trimis în judecată pentru act sexual cu un minor, însă a scăpat de condamnare. 

În cazul surorilor Iordache, procurorii l-au putut pune sub acuzare doar pentru o tentativă de omor asupra celei care i-a fost soție cu acte, Nicoleta Iordache.
Procurorii au stabilit că, în noiembrie 2000, Lavric şi-a lovit soţia de atunci, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap, în mod repetat. Deşi loviturile nu i-au pus femeii direct în pericol viaţa, procurorii au invocat intenţia, modul în care s-a petrecut agresiunea - lovituri de ciocan în cap, pentru a-i reţine infracţiunea de tentativă de omor. Soţia sa a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost externată şi a trăit încă cinci ani alături de soţul ei. A dispărut fără urmă în aprilie 2005. Scandalul care a dus la tentativa de omor cu ciocanul a plecat de la faptul că soția Nicoleta aflase că bărbatul a avut o relația cu sora ei minoră, din care a rezultat un copil.

Alte două femei cu care Lavric a trăit în tinerețe au murit și ele în mod suspect, una într-un accident rutier și una acasă, în pat, de infarct, la 21 de ani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vasile Lavric, ”mâncătorul de femei” de la Rădăuți, va sta la pușcărie 30 de ani.
 Vizualizări articol: 2971 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Vasile Lavric, ”mâncătorul de femei” de la Rădăuți, va sta la pușcărie 30 de ani5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei