Sindicatele din educație anunță că de luni, 22 mai, angajații din școli vor declanșa grevă generală, pe termen nelimitat, inițiativă care va fi precedată de o grevă de avertisment, în data de 17 mai, în intervalul orar 11:00-13:00.
Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor unui referendum privind declanşarea grevei generale, sondaj care la nivelul județului Suceava a relevat că peste 85% dintre oamenii școlii doresc această formă de protest.
Potrivit prof. Giani Leonte, liderul Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, „pentru miercuri, la greva de avertisment, profesorii vor intra în clase, dar nu vor desfășura activități didactice, ci doar vor supraveghea elevii. De luni, 22 mai, vom înceta lucrul și recomandăm părinților să nu trimită elevii la școală. Desigur, dacă aceștia vor fi prezenți vor fi supravegheați, vor fi în siguranță. Intrăm în grevă nu pentru că așa au vrut angajații din școli, ci pentru că așa vor guvernanții. Ne-a ajuns cuțitul la os. Dacă nici după protestul de săptămâna trecută, din Capitală, unde au fost peste 15.000 de persoane, nu am avut reacții, nu ne rămâne decât să trecem la următorul pas”.
La nivel național, la referendumul privind declanșarea grevei, peste 70 % dintre oamenii școlii au votat „Pentru”.
Printre nemulțumirile din sistemul educațional, liderii sindicali amintesc de „salarizarea umilitoare a acestor categorii socio-profesionale”, ale căror salarii sunt poziționate în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, aceasta fiind cauza principală a deficitului de resursă umană calificată.
Neacordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și anomaliile existente în salarizarea personalului didactic de conducere, de îndrumare și control (ale căror venituri au rămas nemodificate în ultimii patru ani, fiind inferioare celor ale personalului didactic de predare) sunt alte argument pentru care este vizată greva din luna mai.
Nu este trecută cu vederea nici lipsa investițiilor în infrastructura școlară, dar și perpetua subfinanțare a sistemului de învățământ, reflectată în baza materială precară a celor mai multe unități școlare.