Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, pictată în anul 1673 de preotul Luca din Iclod, va ajunge la Parohia Straja II din Protopopiatul Rădăuți. Vineri, 19 mai, la ora 13:00, este programată primirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului, la Parohia Straja I. Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni va fi întâmpinată la biserica Parohiei Straja I de către un sobor de preoți și diaconi condus de pr. Constantin Oprea, consilier cultural eparhial, și va fi purtată în procesiune, între orele 14:00 – 15:00, până la biserica Parohiei Straja II.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul va fi așezată spre închinare în biserica parohială, într-un baldachin special pregătit, după care va fi săvârșită, de la ora 18:00, Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, 20 mai, la ora 8:00, va avea loc Slujba Utreniei, urmată, la ora 9:30, de Sfânta Liturghie și pomenirea celor adormiți. În aceeași zi, la ora 18:00, este programată Slujba Privegherii de hram.
- Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va oficia Sfânta Liturghie
Duminică, 21 mai, începând cu ora 8:00, se va citi Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena și Acatistul Maicii Domnului, iar la ora 9:30 va începe Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi. La ora 18:00, se va citi Paraclisul Maicii Domnului.Luni, 22 mai, la ora 8:00, se va citi un Acatist, după care, la ora 9:00, icoana Maicii Domnului și delegația care o însoțește se vor întoarce la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Conform Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prin aducerea Icoanei Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca la Parohia Straja II „se continuă o frumoasă tradiție, împământenită în Parohia <Sfinții Împărați Constantin și Elena> din Straja, această frumoasă localitate bucovineană, ca la hramul bisericii să se organizeze un moment deosebit pentru credincioși prin aducerea spre închinare a unor astfel de daruri”.
Acest eveniment este posibil cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, și al Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
- Istoric
La Parohia Straja II sunt așteptați, în perioada 19 – 21 mai, cât mai mulți credincioși, pentru a se închina la icoana „prin care Maica Domnului a săvârșit nenumărate minuni”.
Conform datelor furnizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, „de-a lungul timpului, odorul a lăcrimat în mai multe rânduri, potrivit mărturiilor consemnate de credincioși. Icoana a fost zugrăvită de preotul Luca, cel care a pictat și cunoscuta reprezentare a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Potrivit inscripției, aceasta a fost pictată în anul 1673, special pentru biserica din localitatea Ilişua, județul Bistriţa-Năsăud: <Robul lui Dumnezeu Matei şi soţia sa Aniţa şi copiii lui, Griga, Ştefan, Ioana, au făcut această icoană şi au dat-o la biserica Sfântului Ioan în satul Ilişua>. Din anul 2011, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul face parte din tezaurul Muzeului Mitropoliei Clujului, fiind mai apoi așezată spre închinare în Catedrala Mitropolitană cu hramul <Adormirea Maicii Domnului> din Cluj-Napoca”.