Zilele trecute a debutat cea de-a XI-a ediție a Ligii Companiilor Suceava la fotbal pe teren redus. Pe tabloul de concurs se află 7 formații, este vorba de Arobs, Horeca Vivendi, Firefighters, Mușatinii, Railex, Sidem și o echipă formată din refugiați din țara vecină greu încercată de război, Ucraina. Competiția se va derula în sistem campionat, tur-retur.
Prima etapă a oferit câteva meciuri foarte interesante. Chiar în jocul inaugural, Sidem a izbutit să întoarcă în favoarea sa soarta disputei cu Arobs, revenind de la 1-5!
Deosebit de intens a fost și duelul dintre Mușatinii și Firefighters, care a fost decis de două goluri marcate în ultimul minut de joc.
O primă impresie pozitivă a lăsat și echipa refugiaților ucraineni, care a cedat la limită, în fața unei formații atât de titrate cum este Railex.
De asemenea, Horeca Vivendi a reușit o repriză secundă foarte bună cu Mușatinii, izbutind să revină în meci după ce a fost condusă la un moment dat cu 6-1.
Primele zece ediții ale Ligii Companiilor s-au bucurat de un real succes printre participanți, care au reprezentat cu sportivitate societăți comerciale și entități juridice din diverse domenii de activitate din județul Suceava, precum AD Auto Total, Albertino, Apărătorii, Auchan, Autogray, ASSIST Software, Avastar, Carrefour, Celestin, Civica, Comtransport, Conbucovina, Dedeman, Delgaz Grid, Ecuator, Egger, Expertware, Euro Est Group, Fan Courier, Fides, Global Design, GLS, Grupul de Distribuție ETA, Impo Construct, Inter Conti, ISU Suceava, Lidl, Management Account, Mateo Rustic, MIND Software, Mihu Acoperișuri, MSA Group, Mușatinii, Next Auto Green, Norocel, Poliția, Poliția de Frontieră, Primagra, Prodalcom, Proiect AIC, Radburg Center, Railex, Rocast Nord, Rovalstone, Safesteel, Sănătatea, Simba, Sidem, NGGS, Taco Loco, Tim Group, Trecătorul, Trutzi, Valexin, Versus, Vigo sau Winners CDC.
Liga Companiilor se desfășoară la Civica Sport Center, din Șcheia, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Asociația Județeană de Fotbal Suceava.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România.
Rezultate:
Arobs – Sidem 5-8
Au marcat: R. Rusînac (2), Zagan, Babii, Găinariu, respectiv Ungurean (3), Vlaicu (3), Grigorean (2).
Firefighters – Mușatinii 3-5
Au marcat: Antonesei (2), Irimia, respectiv Timu (4), Negrea.
FNT Refugiații Ucraina – Railex 3-4
Au marcat: A. Soponaru (2), Amariy, respectiv Tomescu (3), Bijec.
Horeca – Mușatinii 5-6
Au marcat: Bran (3), Onofrei (2), respectiv Negrea (2), Vaman (2), Corbu, Corduneanu.
Programul de săptămâna viitoare:
Miercuri, 17 mai, ora 20.00: Sidem – Mușatinii
Miercuri, 17 mai, ora 21.00: Horeca Vivendi – Arobs
Joi, 18 mai, ora 20.00: FNT Refugiații Ucraina – Sidem
Joi, 18 mai, ora 21.00: Firefighters – Railex