Echipa Clubului Sportiv Universitar din Suceava a reușit menținerea în eșalonul de elită al handbalului românesc în urma rezulttaului de egalitate, 30-30, înregistrat sâmbătă după amiază, în confruntarea de pe teren propriu, cu HC Buzău. A fost un meci de care pe care, la finalul căruia ambele formații au izbutit să-și conserve locul în Liga Națională, profitând, e drept, și de eșecul pe teren propriu al celor de la CSM Vaslui, 27-28 cu CSM Focșani.
Handbaliștii pregătiți de Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei au controlat aproape în totalitate confruntarea din sala „Dumitru Bernicu”. Încurajați puternic de fanii suceveni, „universitarii” au început hotărât meciul și au ajuns să intre la cabine la jumătatea disputei cu un avantaj important, de 5 goluri, 19-14.
Buzoienii au revenit mult mai hotărâți de la vestiare, și au început să se apropie pas cu pas până la egalarea la 27, produsă cu 10 minute înainte de final. Ultimele secvențe ale partidei au fost cu adevărat electrizante și îmbucurător este că handbaliștii suceveni au reușit să obțină punctul necesar menținerii în Liga Zimbrilor, mai ales că oaspeții ajunseseră să conducă 30-28 pe tabela de marcaj cu două minute înainte de final.
Cel mai bun marcator al celor de CSU a fost și de această dată „veteranul” Răzvan Gavriloaia, cu 12 reușite din 14 aruncări.
CSU Suceava: Darius Makaria, Paul Simulescu, Dragoș Podovei – Răzvan Gavriloaia (12), Balazs Botond (8), Irakli Kbilashvili (5), Vencel Csog (2), Cătălin Zarițchi (1), Daniel Stanciuc (1), Alex Bologa (1), Leonard Ștefan, Andrei Bruj, Codrin Radu, Albert Vizitiu, Cosmin Lupu, Alex Dascălu.
Așadar, final de sezon al Ligii Zzimbrilor cu happy-end pentru „universitari”, care pot aborda acum cu moralul ridicat turneul Final Four al Cupei României, care va avea loc în zilele de 13 și 14 mai, la Baia Mare.