Învățătoarea Mihaela Lazăr, cadru didactic la Școala Gimnazială „Cristofor Simionescu” din Plopeni – Salcea, mamă a patru copii, care suferea de o boală gravă, a plecat la Ceruri, în prima zi din luna mai 2023.
Mihaela a primit vestea că suferă de o boala gravă, „o boală care o macină pe interior și care îi răpește puterile și timp prețios de petrecut cu cei dragi”, în luna mai a anului 2022, moment în care foarte mulți oameni au lansat campanii umanitare și au ajutat-o financiar pentru a putea urma tratamente care să o salveze. Dumnezeu i-a arătat cât de milostiv și bun este și i-a dăruit oameni frumoși alături, care i-au sărit în ajutor și a reușit să treacă cu bine prin tot felul de tratamente, ședințe de chimioterapie, operații costisitoare, care i-au redat zâmbetul și șansa de a-și continua viața frumoasă pe care o avea înainte de apariția bolii”. Părea să fie totul bine, dar înainte de sărbători boala a recidivat.
Din păcate, firul vieții i s-a terminat într-o zi luminoasă de mai. Mult prea repede. Odihnește-te printre îngeri, Mihaela Lazăr.
· Ajutor pentru familia îndurerată
Primarul orașului Salcea, Ezekiel Belțic, a postat următorul mesaj: „1 mai 2023 - o zi tristă pentru întreaga comunitate a orașului Salcea. Stimați cetățeni, vă informez că doamna învățător Lazăr Mihaela, mamă a 4 copii talentați de Dumnezeu și o soție iubitoare, fiica celei care a fost doamna învățător Dumitraș Oltița, a trecut la cele veșnice la porunca lui Dumnezeu. Cred că fiecare avem foarte multe amintiri frumoase cu cea care a fost doamna Mihaela, dovedind permanent profesionalism și dedicație în profesie, fiind un model pentru cadrele didactice și o mamă pentru sute de elevi”.
Ezekiel Belțic a mai spus că în urma discuțiilor avute cu rudele Mihaelei a aflat că au datorii ce nu pot fi acoperite din resursele proprii. De aceea, a făcut un apel către toți cei care au posibilitatea să fie alături de familie și financiar să o facă. Toți cei care aveți dorință de a ajuta familia, o puteți face donând direct domnului Lazăr Cezar (număr de telefon 0766 270 260) sau în unul din conturile bancare ale acestuia. Nume titular: Lazar Nicolaie-Cezar
Cont: RO13 BRDE 340S V235 0779 3400
Moneda: RON Nume titular: Lazar Nicolaie-Cezar
Cont: RO11 BRDE 340S V225 4074 3400 Moneda: EUR
„În calitate de primar al orașului Salcea, voi avea în vedere să fiu alături de întreaga familie”, a mai transmis primarul Ezekiel Belțic.