O porțiune din carosabilul de pe principala arteră de circulație care leagă cartierul Burdujeni de centrul Sucevei s-a surpat duminică seara, chiar înainte de ziua liberă de 1 Mai.
Craterul apărut în subteran, care pare destul de mare, după cum s-a surpat asfaltul de pe Calea Unirii, între Orizont Plaza și stația IRIC, ar putea fi cauzat de o avarie la rețeaua de canalizare a orașului, la doar câiva metri în jos fiind și un cămin de canalizare.
Partea bună a lucrurilor este că faptul că asfaltul a cedat și se afundă în zona respectivă a fost văzut din timp și groapa a fost semnalizată corespunzător, înainte să se producă vreun incident nedorit.
Partea mai puțin bună este că 1 Mai muncitoresc este zi liberă legală, iar remedierea carosabilului va întârzia cel puțin o zi -două, fiind necesară întâi inspectarea zonei de către echipe ale ACET, pentru depistarea unei eventuale avarii sau ce a produs spălarea stratului suport al străzii, abia apoi putând să se intervină pentru remedierea problemei.
Dacă blocarea unei benzi de circulație în zona respectivă nu s-a resimțit aproape deloc în cursul zilei de luni, 1 Mai, când traficul rutier a fost mult redus față de alte zile, în schimb, de marți dimineață, „gâtuirea” circulației se va resimți din plin, mai ales că lumea revine normal la lucru, se deschide și Bazarul și vor merge și copiii la școală.