Ștrandul din municipiul Suceava se va deschide în prima jumătate a lunii viitoare, a declarat, miercuri, primarul Ion Lungu. Acesta a declarat că probele sunt în faza de finalizare, dar se mai întârzie din cauza faptului că operatorul de gaz metan a decis acum să monteze conducta de alimentare și trebuie făcute racordurile. După încheierea lucrărilor la gaz, pe strada Ștrandului se va turna covor asfaltic.
Bazinul cuprinde 3 bazine, unul mare de 1290 mp, cu două tobogane mari pentru adulți, unul de 420 mp pentru copii, dotat cu 3 tobogane, și altul cu apă sărată, în suprafață de 240 mp.
Încălzirea se face cu 84 de panouri solare, completarea se face cu centrala pe gaz metan, iar temperatura minimă a apei va fi de 24 de grade Celsius.
Valoarea investiției este de 14.300.000 lei, inclusiv TVA.
Astăzi vom stabili prin comandamentul pe care îl vom avea la fața locului cu constructorii și cu reprezentanții primăriei ziua când vom da în folosință ștrandul", a afirmat Lungu.
Primarul a spus că se lucrează la înlocuirea conductei de gaz metan de către Delgaz Grid, după care vor fi pornite și centralele pe gaz metan. La acest moment, apa se încălzește de la panourile solare.
Tarifele pe care primarul le va propune Consiliului local pentru intrarea la ștrand sunt de 20 lei/ zi pentru adulți, 5 lei pentru copii până la 14 ani și 10 lei pentru pensionari.
"Ne dorim ca cetățenii din orașul nostru să beneficieze cât mai repede de un ștrand modern", a mai spus primarul.