În pădurea Rediu, de lângă Botoșani, s-a desfășurat recent etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la cros. La această competiție au participat peste 150 de elevi la cele patru categorii: fete – liceu, băieți – liceu, fete – gimnaziu și băieți – gimnaziu. Chiar dacă la start s-au prezentat și unii elevi care nu practică atletismul, de remarcat este faptul că majoritatea au reușit să treacă linia de sosire, puțini fiind cei care au abandonat.
Primii trei clasați au primit diplome, medalii și premii din partea sponsorilor, dar și o sumă de bani, mai mult simbolică, oferită de Ministerul Educației.
Printre concurenți s-a aflat și eleva Claudia Ionela Costiuc, care a reprezentat Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, fiind îndrumată de profesorul Cristian Vasiluț. Sportiva pregătită de Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra Dornei a dominat proba de 1500 de metri a fetelor de liceu, trecând linia de sosire prima.
„A fost un traseu adevărat de cros. A plouat cu două zile înainte și traseul a fost foarte greu. Sunt bucuros pentru această medalie de aur pe care Claudia a obținut-o pentru Liceul <Ion Luca> Vatra Dornei și pentru județul Suceava”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac, care a dorit să mulțumească sponsorului personal al sportivei, Apa Bucovina.