O persoană a fost găsită în stare de inconștiență, iar ulterior s-a declarat decesul după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat în zona ”Zidului morții”. Accidentul a avut loc marți după-amiază, pe șoseaua de centură, între „Zidul morții” și Pătrăuți, iar în total au fost implicate cinci persoane.
Autoturismul marca BMW era condus de Ovidiu Ștefan Nuțu, de 19 ani, din municipiul Suceava, iar din cauza faptului că avea viteză prea mare și puțină experiență a pierdut controlul asupra volanului și mașina a lovit parapetul de protecție, iar ulterior a ajuns pe câmp. Din primele date, șoferul ar fi fost proiectat în afara autoturismului, care l-ar fi zdrobit în momentul în care a căzut peste el.
Prietenii șoferului decedat au fost preluați de echipajele medicale sosite la fața locului și au fost transportați la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Potrivit datelor transmise de medicul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, 3 pacienți politraumatizați au mers direct în sălile de operație, unul cu fracturi multiple deschise la nivelul membrului superior și membrului inferior drept, la ortopedie, alt pacient cu traumatism abdominal - lezare splenică și fracturi de bazin în sală la chirurgie și al treilea având cea mai importantă leziune o ruptură vasculară a mers în sală la chirurgie vasculară. Cel de al patrulea rănit nu a necesitat internare. Toți cei patru răniți au vârste cuprinse între 18 și 19 ani, ceea ce denotă că plecaseră la o plimbare care s-a transformat în final într-o tragedie.
La fața locului au mers o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a nu mai puțin de patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava.