Etapa a II-a a Ligii Naționale de Rugby a programat joc doar pentru una din reprezentantele județului nostru, RC Gura Humorului evoluând în deplasare, cu un adversar de tradiție, RC Bârlad.
Din păcate, humorenii nu au putut realiza surpriza pe care o sperau, gazdele câștigând destul de clar, scor 42-20.
”Am întâlnit o echipă mai mobilă, care a exploatat mai bine momentele de joc și ne-a înscris și puncte pe contraatac. Trebuie să recunoaștem că a câștigat echipa mai bună, cu precizarea că am avut un lot destul de restrâns, având jucători cu probleme medicale, profesionale sau personale”, a declarat managerul-jucător Ștefăniță Rusu.
Pentru RC Gura Humorului au înscris Alexandru Bandol și Daniel Varvaroi – eseuri, iar Mihai Daraban a punctat din două lovituri de pedeapsă și două transformări.
RC Gura Humorului mulțumește pentru condițiile bune de deplasare firmei Tarsin și partenerilor oficiali DHL Express România, Allianz Țiriac, Regina Maria, WinMentor Enterprise, Hotel Aldi, Piatra Pinului Ski&Spa.
La capitolul vești bune, RC Gura Humorului va mai beneficia de serviciile unui sportiv cu bursă asigurată de Asociația Mingea Ovală, tânărul și promițătorul David Bălan, care va împlini în curând 18 ani. De menționat și că programul “Rugby pentru toți” de la Gura Humorului a primit recunoașterea juriului CSRmedia la categoria Educație, în cadrul Romanian CSR Awards 2023. Proiectul este construit și finanțat de DHL România Te Aud România și BCR. Acesta proiect înseamnășase ani dedicați susținerii financiare a peste 90 de tineri sportivi, cu peste 40 de absolvenți ai programului.