Fermieri de la mai multe asociații se îndreaptă către Vama Siret, unde, de la ora 12.00, vor participa la un protest care se anunță de amploare. Tractoarele și celelalte utilaje au început inițial deplasarea pe E 85 și apoi pe drumul județean prin Dărmănești – Șerbăuți, însă cei mai mulți au ales ulterior calea de rulare pe DN 29 A, prin Adâncata-Zamostea-Grămești.
Tiberiu Stan, din cadrul Forumului APPR, care se ocupă de protestul de la Siret, a precizat că este vorba de aproximativ 300 de participanți cu utilaje doar din partea asociației, însă sunt și alte asociații care au anunțat că vin cu oameni.
Succint, fermierii români sunt dezamăgiți de faptul că singura despăgubire oferită României în contextul războiului de la graniță este de 10 milioane de euro, în condițiile în care pierderile sunt de miliarde de euro.
”Inclusiv cei care ne reprezintă pe noi, românii, se pare că au uitat de fermierii autohtoni, dialogul nu a avut nici un efect și suntem nevoiți să protestăm. Nu suntem numai noi în această situație, ci toate statele din Estul Europei. Vrem să fim clari, nu suntem împotriva comerțului dinspre Ucraina, însă prin eliminarea taxelor vamale pentru ei s-a creat o concurență neloială care ne duce în faliment pe noi, piața a fost distorsionată grav. Am rămas fără cerere și fără preț la produsele noastre”, a explicat Tiberiu Stan.
Protestul va începe la ora 12.00 în zona Vămii Siret, iar de la 13.00 este programat un marș al fermierilor pe o distanță aprobată de aproximativ 3 kilometri.
Proteste similare au loc în aproape 20 de puncte din țară, iar protestul central este în fața sediului Comisiei Europene din București.