Polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au efectuat două zile de controale în bazinele forestiere Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, vizați fiind mai mulți operatori economici despre care erau date că au primit și expediat material lemnos în afara cantităților din circuitul oficial.
Acțiunea s-a derulat în zilele de 5 și 6 aprilie.
În zona Vatra Dornei au fost verificați trei operatori economici de profil care au expediat și primit materialul lemnos aferent mai multor avize de însoțire electronice, emise din depozitele societății, dar și din fondul forestier.
În urma anchetei amănunțite s-a stabilit faptul că cei trei operatori economici au primit în depozitele societăților cantitatea totală de 73 mc lemn rotund rășinoase fără proveniență legală. De asemenea, s-a constatat faptul că operatorii economici nu au respectat obligația de a efectua fotografiile aferente materialului lemnos transportat, pentru unele avizele de însoțire electronice raportate in aplicația SUMAL 2.0.
Consecința este că s-au aplicat 6 sancțiuni în valoare de 26.000 lei, iar măsura suplimentară a fost confiscarea valorică a cantităţii totale de 73,26 mc lemn rotund rășinoase în valoare de peste 18.000 lei.
În paralel, s-a acționat și pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, în vederea verificării legalității prin care un operator economic de profil a emis din fondul forestier către punctul de lucru al societății mai multe avize de însoțire.
Din cercetări s-a stabilit faptul că acest operator economic a expediat cantitatea totală de peste 66 mc material lemnos fără proveniență legală, din fond forestier către depozitul societății. De asemenea, în urma efectuării balanței dintre ce avea efectiv în stoc agentul și stocurile scriptice raportate în aplicația informatică SUMAL 2.0., s-a constatat faptul că operatorul economic deținea în plus cantitatea de peste 26 mc material lemnos și în minus cantitatea de 11,80 mc material lemnos.
Agentului economic i s-au aplicat 4 sancțiuni în valoare de 30.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantității totale de peste 105 mc material lemnos, în valoare de 27.000 de lei.
”Per total, în urma ilegalităților constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010 în valoare de 56.000 lei. De asemenea, au fost confiscați 178 metri cubi material lemnos în valoare de circa 46.000 lei. Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene.