Pompierii militari suceveni au intervenit la mai multe situații de urgență pe parcursul nopții de miercuri spre joi, dar și joi dimineață, când apelurile de urgență au continuat să vină unul după altul.
Pe timpul nopții, pompierii militari, alături de lucrători ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, au intervenit și au transportat la adăpost (la sediul primăriei și la căminul cultural) 42 de persoane (10, pe raza localității Frumoasa, și 32, pe raza localității Șerbăuți). La Frumoasa a fost vorba de oameni blocați în mașini, iar la Șerbăuți de pasagerii dintr-un autocar.
Joi dimineață a fost nevoie de o intervenție rapidă într-un caz medical.
Un echipaj mixt, format din pompieri militari suceveni și covăsneni (forțe și din alte județe au ajuns la Suceava în ajutor prin dispoziție a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență), a intervenit în satul Rudești, comuna Grămești, unde un bărbat în vârstă de 65 de ani suferise un atac cerebral, dar ambulanța nu putea ajunge la el.
Pompierii militari s-au folosit de autoșenilata pentru astfel de situații și au ajuns la casa bărbatului. Acesta a fost transportat cu autoșenilata până la Grămești, de unde a putut fi preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și transportat la spital.