Municipalitatea suceveană a obținut o finanțare nerambursabilă de 43 de milioane de lei pentru a demara etapa finală a rutei alternative Suceava -Botoșani, prin care va fi preluat o parte din traficul foarte aglomerat de pe principala arteră de circulație a orașului, porțiunea Calea Unirii.
Contractul de finanțare pentru cele 43 de milioane de lei (echivalentul a 8.755.510 euro) a fost semnat luni, la București, la Ministerul Dezvoltării, de către primarul Sucevei, Ion Lungu, în prezența directorului general George-Alexandru Soare, care coordonează programul Anghel Saligny.
„Acești bani sunt acordați ca finanțare parțială pentru realizarea tronsonului nr III din Ruta Alternativă Suceava -Botoșani. Investiția constă în realizarea unui viaduct peste calea ferată, în lungime de 1.015 m și va fi compus din 41 de deschideri, fiind dispuse pe fiecare deschidere câte 9 grinzi având lungimea de 24 m și lățimea de 0,93 m.
Viaductul va avea partea carosabila de 8 metri și două trotuare de 1,50 metri – total 11 metri pentru trafic auto și pietonal.
Lungimea totală a tronsonului este de 2 .142 metri, iar valoarea viaductului se ridică la 78.221.969,43 lei. Diferența de finanțare va fi suportată de municipalitate. Vom demara în perioada următoare licitația pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții”, a explicat Ion Lungu.
Durata contractului de finanțare este până la 31.12.2026, termen până la care ar trebuie să fie dat în folosință și acest tronson final al rutei alternative, care are un punct de plecare (tronsonul I) în Centru, cu legătură de pe Mirăuți, înspre Podul Unirii, un alt punct de plecare (tronsonul II) la intersecția străzilor Calea Unirii cu Traian Vuia, unde va fi realizat și un sens giratoriu, cu legătură pe strada Apeductului, iar tronsonul III va face legătura cu DN 29, cu cel puțin două variante de acces (ieșiri/intrări).