Foresta și Bucovina Rădăuți, primele două clasate din ierarhia Seriei I, au trăit cu emoții prima etapă din play-off-ul Ligi a III-a. Foresta a remizat sâmbătă după amiază pe Areni, 1-1 cu Ceahlăul, la capătul unui meci foarte fragmentat. Nemțenii au deschis scorul încă din minutul 2 prin Pîntea, sucevenii restabilind egalitatea în extremis, în minutul 90+5, dintr-un penalty scos de Cană și transformat impecabil de Samson.
Aproximativ la fel s-au derulat evenimentele și în confruntarea dintre Bucovina și CSM Bacău, de pe Municipal. Oapeții au deschis scorul repede, prin Aeroaiei, în minutul 9, rădăuțenii irosind șansa egalării în secvențele de final prin Florescu, din lovitură de la 11 metri.
În urma acestor rezultate situația în play-off-ul Seriei I se prezintă astfel: 1. Foresta – 43 puncte; 2. Bucovina – 37 puncte; 3. CSM Bacău – 36 puncte; 4. Ceahlăul – 34 puncte.
În prima rundă din play-out, Șomuz Fălticeni a trecut la limită de FK II Miercurea Ciuc, ca urmare a reușitei semnate de Alecsandru, urcând pe primul loc în clasament.