O șoferiță care s-a urcat la volan aproape în comă alcoolică a fost protagonista unui eveniment mai rar întâlnit. Marina Țurcanu, de 49 de ani, din Brodina, circula pe DN 2H, dinspre Putna spre Bivolărie. La un moment dat, în apropierea Ocolului Silvic Putna, a ieșit de pe drum și a lovit un stâlp de beton pe care l-a retezat efectiv și a rămas susținut doar de cabluri. Mașina a suferit avarii serioase, iar șoferița a rămas în mașină. A refuzat să fie transportată la spital, iar polițiștii au încercat să o testeze cu aparatul etilotest. Numai că, de beată ce era, femeia nu a putut sufla în etilotest. A reușit câteva ore mai târziu, la sediul Poliției Rădăuți. Rezultatul a indicat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dusă la spital, unde i s-au luat probe de sânge, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal.