Accidentul din noaptea de joi spre vineri de pe strada Ana Ipătescu din centrul municipiului Suceava a fost provocat de o șoferiță în vârstă de 21 de ani care a plecat la drum după ce băuse zdravăn. Dumitrița Cibotar era la volanul unui autoturism marca Ford, iar la ora când a avut loc accidentul era singură pe toată strada. Pentru că avea viteză prea mare, tânăra a pierdut controlul volanului și s-a oprit într-un stâlp de beton pe care aproape că l-a rupt. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În mașină se mai aflau alte două tinere, dar singura care a suferit leziuni a fost chiar cea care a intrat cu mașina în stâlpul de beton. A fost transportată la spital, acolo unde i-au fost luate și probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. La fața locului au mers pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2. Șoferița s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de„vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.