Opt mașini au fost avariate marți după-amiază după ce o parte din acoperișul sediului Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Suceava a fost smuls de vânt. Este vorba de opt autoturisme care erau parcate în spatele clădirii, într-o zonă privată. Patru dintre mașini sunt ale unor cetățeni ucraineni care sunt refugiați, iar celelalte patru autovehicule sunt cu număr de România, dintre care una care aparține unui angajat al IJJ Suceava.
Generalul de brigadă Ionel Postelnicu, șeful IJJ Suceava, a precizat că incidentul s-a produs ca urmare a vântului puternic și că a fost anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava pentru a vedea ce măsuri pot fi luate. ”Deocamdată, nu știm dacă există riscul ca și o altă parte din învelitoare să fie luată de vânt. Am decis să mutăm toate mașinile instituției pentru a nu fi afectate de o eventuală altă cădere din acoperiș. Din primele estimări, suprafața afectată este de circa 100 mp”, a arătat generalul de brigadă Ionel Postelnicu.
Practic, bucata smulsă de vânt a căzut spre autogara de pe strada Traian Vuia, iar apoi rafalele au mutat acoperișul în partea din spate a sediului IJJ Suceava. Culmea este că sediul instituției a fost în reabilitare acum trei ani, ocazie cu care a fost schimbată inclusiv învelitoarea clădirii.
Conducerea IJJ Suceava a anunțat că miercuri, 29 martie, la sediul instituției ar fi trebuit să se deruleze acțiunea de tipul porților deschise. În actualul context, manifestarea va fi reprogramată la o dată care va fi anunțată ulterior. Pentru această reprogramare, conducerea IJJ Suceava își cere scuze celor care trebuiau să ajungă miercuri la Ziua Porților Deschise.