Administrația Națională de Meteorologie a emis luni mai multe atenționări meteorologice, de înrăutățire a vremii, pentru o perioadă de trei zile.
Prima atenționare, care vizează întreaga țară, este de intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, răcire accentuată – îngheț la sol și brumă, valabilă în intervalul 27 martie, ora 06.00 – 29 martie, ora 21.00.
„În intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopții de luni spre marți (27/28 martie) îndeosebi în jumătatea de nord se vor semnala precipitații mixte (măzăriche, lapoviță și ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp.
Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45...65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare.
Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol”, anunță meteorologii ANM.
În sud-estul teritoriului în seara zilei de luni (27 martie) vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și posibil căderi de grindină.
De luni dimineață până marți seara, jumătatea sud-vestică a județului Suceava și aproape jumătate din țară intră sub incidența Codului galben de intensificări ale vântului, care va avea viteze de peste 55...65 km/h.
În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1700 m), rafalele vor depăși 80...90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității.
De marți seara până miercuri seara, codul galben se extinde în aproape toată țara, iar pe unele zone devine cod portocaliu sau chiar roșu.
Codul portocaliueste valabil în intervalul 27 martie, ora 23.00 – 28 martie, ora 23.00, în zona Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1500 m, unde vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 120...140 km/h, viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.
Codul roșueste emis pentru altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali, unde va fi vânt puternic, cu rafale ce vor depăși 140 km/h.