În primul meci al etapei a XXII-a a Ligii Naționale de handbal masculin, formația CSU din Suceava va primi vizita formației CSM Bacău, sâmbătă, cu începere de la ora 17.00. După seria de rezultate mai puțin reușite din acest an, „universitarii” au ajuns pe loc de baraj și nu mai au voie să facă pași greșiți. De aceea, o victorie în derbiul Moldovei, cu CSM Bacău, este practic obligatorie. E clar că moralul lotului de jucători nu este unul extraordinar după atâtea meciuri cedate la limită, în secundele de final, antrenorul Petru Ghervan opinând că o vină în acest sens o au și arbitrajele ostile, așa cum s-a întâmplat în ultimul de campionat, de la Focșani. „Alb-albaștrii” au arătat însă de multe ori că sunt capabili, într-o zi bună, să pună probleme oricărui adversar, iar un succes, sâmbătă, ar conta enorm la capitolul încredere pe acest final de sezon.
Este un moment destul de complicat, în care handbaliștii noștri au nevoie mai mult ca oricând să sprijinul fanilor suceveni, mai ales că echipa oaspete a anunțat că se va prezenta în sala „Dumitru Bernicu” însoțită de o galerie gălăgioasă.
Programul etapei a XXII-a:
CSU din Suceava – CSM Bacău
Minaur Baia Mare – Poli Timișoara
CSM Oradea – CSM Odorheiu Secuiesc
CSM Vaslui – HC Buzău
CSM Constanța – Potaissa Turda
Steaua – CSM Focșani
CSM București – Dinamo
Clasament
1 Dinamo București 21 21 0 0 792-597 63
2 CSM Constanta 21 16 2 3 644-545 50
3 Minaur Baia Mare21 15 1 5 620-571 46
4 Steaua București 21 13 1 7 642-597 40
5 CSM Focșani 21 12 4 5 579-577 40
6 CSM București 21 13 0 8 588-571 39
7 Potaissa Turda 21 11 2 8 596-593 35
8 CSM Bacău 21 8 2 11 588-626 26
9 HC Buzău 21 8 1 12 607-615 25
10 SCM Poli Timișoara 21 7 1 13 590-644 22
11 CSU din Suceava 21 6 3 12 617-636 21
12 CSM Vaslui 21 6 2 13 575-639 20
13 CSM Odorhei 21 1 1 19 593-708 4
14 CSM Oradea 21 0 0 21 579-691 0