Activitatea de debitare a materialului lemnos derulată de o persoană fizică din comuna Cornu Luncii a fost sistată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava. Aceștia au derulat un control în urma unei sesizări, dar și la solicitarea Gărzii Forestiere. Cu această ocazie, s-a descoperit că gateristul își derula activitatea fără a avea autorizație de mediu. Pentru această neregulă, a fost amendat cu 10.000 de lei, iar ca sancțiune complementară s-a dispus suspendarea activității de prelucrare a lemnului până la obținerea actului de reglementare pe linie de mediu. Au fost stabilite și măsuri cu termene de realizare, în sarcina proprietarului instalației de debitare material lemnos, pentru intrarea în legalitate.