Consiliul Județean Suceava a fost premiat pentru „Performanțe Remarcabile în Creșterea Atractivității Turistice și pentru Dezvoltarea Sustenabilă a județului Suceava ca Destinație Turistică”. Premiul a fost acordat în cadrul Galei „România ești TU”, care a avut loc pe 15 martie, la Palatul Parlamentului, și a fost ridicat de vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă.
După primirea premiului, Niculai Barbă a ținut să mulțumească tuturor celor care se implică în promovarea județului Suceava și a brandului Bucovina. „Așa cum se știe, practic nu există clasament în care Bucovina și județul Suceava să nu se regăsească pe podium. Vom continua promovarea și, în același timp, vom derula proiecte pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și a obiectivelor turistice. Pentru acesta, pe lângă finanțarea de proiecte din resurse proprii avem în vedere accesarea de fonduri din toate sursele posibile, guvernamentale sau europene, până la această dată nefiind o axă de finanțare pe care să nu fi depus un proiect”, a spus Niculai Barbă.
El a subliniat faptul că parteneriatul cu mediul de afaceri, cu cei din HoReCa, se va putea dezvolta consistent odată cu înființarea și operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) Bucovina, lucru care se va întâmpla chiar pe parcursul acestui an.