Miercuri după-amiază s-au disputat primele patru meciuri din optimile Cupei României la fotbal, faza județeană. Astfel, Juniorul Suceava a dispus cu scorul de 3-0, în deplasare, de Viitorul Negostina, prin golurile marcate de Hopulele, Hreceniuc și Zaharie, în vreme ce Moldova Drăgușeni s-a impus cu 4-3 pe terenul unei alte echipe de Liga a V-a, Sporting Siminicea. Alte două partide s-au încheiat în urma executării loviturilor de departajare: Foresta II Suceava – ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc 1-1 (3-5) și Sporting Poieni Solca – Șomuzul Preutești 0-0 (3-4).
Joi, 9 martie, de la ora 15.00, se vor juca celelalte patru partide din optimi, după următorul program:
Dorna Vatra Dornei – Victoria Vatra Moldoviței
Academica Gălănești – Progresul Frătăuții Vechi
Recolta Fântânele – Viitorul Liteni
Bucovina Dărmănești – Siretul Dolhasca
Meciurile din această fază a Cupei României se dispută într-o singură manșă, eliminatorie, pe terenul primelor echipe.