Turistul din Galați, accidentat în data de 18 februarie a.c., la tiroliana din Gura Humorului, s-a trezit din comă. Bărbatul în vârstă de 56 de ani a fost extubat și acum starea lui este mai bună, este conștient și respiră bine. Pacientul rămâne sub supravegherea medicilor, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.
Turistul din Galați a fost internat la spitalul din Suceava după ce a suferit un accident violent la tiroliană, izbindu-se de un copac și ricoșând în altul. La UPU a fost diagnosticat cu insuficiență respiratorie și șoc hemoragic, prezentând traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic cu fracturi costale și hemotorax, traumatism abdominal cu ruptură mezenterică și contuzie de vezică urinară. Pacientul fost stabilizat, operat și internat la ATI, intubat până în ziua de 1 martie.
În cauză Poliția a deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Managerul tirolienei, Ionel Curea, a declarat că au fost respectate procedurile, turistului i s-a făcut instructajul, iar pe traseu acesta a fost disciplinat. Ionel Curea a mai menționat că tiroliana are toate avizele și autorizațiile necesare.