Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță anularea spectacolului „Azilul”, adaptare după „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Alice Veliche, reprogramat pentru data de 30 martie, ora 19:00.
„Teatrul Municipal <Matei Vișniec> Suceava regretă această situație neprevăzută, motivată de starea de sănătate a unuia dintre actori și de recomandarea medicală.
Pentru data de 30 martie 2023, ora 19:00, am programat în loc spectacolul <Sclavi> de Maria Manolescu Borșa, în regia lui Cosmin Panaite. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm, cu drag, la teatru!”, au transmis reprezentanții instituției culturale sucevene.
Spectatorii care au bilete achiziționate pot opta pentru utilizarea acestora astfel:
1) utilizarea biletelor achiziționate pentru reprezentațiile viitoare: ”Munchausen” din 5 martie, ora 19:00, sau ”Sclavi” din data de 30 martie, ora 19:00.
· Modalitatea prin care se poate opta pentru utilizarea biletelor pentru o reprezentație viitoare este: prin e-mail la adresa bilete@teatrulmateivisniec.ro sau la numărul de telefon 0759 048 677.
sau
2) recuperarea banilor în funcție de modalitatea de achiziție:
· pentru biletele achiziționate de la sediul teatrului spectatorii vor putea recupera banii de la casierie, programul acesteia fiind de luni-vineri, între orele 13:00-16:00.
· pentru biletele achiziționate online, contravaloarea acestora va fi returnată direct în contul din care s-a efectuat plata biletelor în urma solicitării făcute către www.blt.ro.