Președintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a anunțat că cererea pe care a depus-o la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin care cere anularea blocajului generat de Austria împotriva României privind accesul în spațiul Schengen a fost înregistrată în mod oficial. „Cererea depusă la CJUE a fost înregistrată și vom avea un proces prin care cerem anularea acestui abuz de drept al Consiliului Uniunii Europene”, a transmis Eugen Tomac, el adăugând că românii merită să fie liberi în Europa, iar PMP va obține acest drept. Tomac anunța la începutul lunii februarie că acest demers al său este unul istoric, fiind o premieră juridică. „Cred că este necesară pentru societatea noastră și pentru Uniunea Europeană”, a spus liderul PMP. El a explicat că prin această cerere urmărește două obiective, acțiunea în anulare a acestui act și, o premieră importantă pentru jurisprudența europeană, obținerea de calitate de reclamant privilegiat de către deputații din PE.
„Acțiunea se întemeiază în baza articolului 263 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, ceea ce înseamnă acțiune în anulare. După ce am consultat profesori în drept, foști judecători la Curtea de Justiție a UE din mai multe state europene și, evident, din România, am ajuns la această concluzie, că cel mai bun demers pe care îl putem face este să atacăm pe acțiune în anulare, având în vedere că putem ataca și pe alte articole din Tratat, dar considerăm în momentul de față că acest demers este cel mai potrivit întrucât, pe 8 decembrie, la Bruxelles, în Consiliul JAI, s-a intrat cu o ordine de zi foarte clară, ca România, Bulgaria și Croația să fie acceptate în spațiul Schengen. Deoarece în Jurnalul Oficial al UE s-a publicat doar decizia privind acceptarea Croației, iar rezultatul votului privind cazul României și Bulgariei nu a fost publicat pentru că Consiliul, prin regulamentul său, încearcă să se protejeze”, a declarat Eugen Tomac.
El a mai spus că atunci când un act non-legislativ nu întrunește unanimitatea, acest rezultat nu este publicat în Jurnalul Oficial, în schimb ordinea de zi a fost publică, iar Consiliul avea obligația, în baza tratatului UE și de funcționare a UE, acquis-ului UE, de a lua o decizie favorabilă. „Voi explica de ce. În primul rând, pentru că este foarte clar că atunci când legislația Schengen, tratatul de funcționare al Schengen spune cât se poate de limpede că instituțiile europene au obligația să coopereze plecând de la principiul cooperării loiale între statele membre, fapt prevăzut la articolul 4, alineat 3 din Tratatul UE. Austria și Olanda au încălcat principiul cooperării loiale, împiedicând îndeplinirea misiunilor ce decurg din tratate. Un alt principiu încălcat este principiul cooperării loiale între instituțiile europene”, a spus președintele PMP. El consideră că astfel există toate „motivele să credem că cetățenii români se simt discriminați de această decizie a Consiliului JAI”.