Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Valea Moldovei, care era urmărit general de Poliția Română după ce, în data de 13 ianuarie, Judecătoria Suceava emisese pe numele său mandat de arestare pentru furturi repetate, a fost ridicat de polițiști dintr-o construcție anexă de lângă locuința sa, în care se ascundea.
Viorel Simerea era arestat în lipsă, dar se sustrăgea arestării, iar polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava au avut date că vine periodic la Valea Moldovei, dar nu stă în casă, ci într-o bucătărioară din apropierea locuinței, unde caută să fie cât mai discret.
Miercuri, 22 februarie, polițiștii au descins în acea anexă, unde l-au găsit pe cel pe care îl căutau. Simerea a declarat că știa că este urmărit general, însă nu a vrut să se predea. Acesta nu s-a opus încătușării, iar intervenția a decurs fără alte probleme.
În baza mandatului emis pe 13 ianuarie, bărbatul a ajuns în arestul poliției județene.
Numele lui Viorel Simerea apare în foarte multe dosare de furt despre care presa, inclusiv Monitorul de Suceava, a relatat în mai multe rânduri.
Printre altele, acesta a participat la spargeri în serie din case de vacanță din zona Câmpulung Moldovenesc. Acesta a fost principalul autor al unor fapte de furt ori instigator la furturi petrecute la Berchișești, Capu Câmpului, dar și la Mălini sau Slatina. Viorel Simerea a fost pus sub acuzare și pentru tâlhărie calificată, în urma agresării uneia dintre victimele prădate, dar și pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, legată de deținerea ilegală a unei arme. El a suferit multiple condamnări, făcând naveta între pușcării și libertate.
Ultimele furturi de care este acuzat sunt comise în municipiul Suceava. Din nou, acesta ar fi acționat cu un complice mai tânăr, așa cum a făcut și în trecut.
Viorel Simerea este trimis în judecată pentru furt calificat, procesul desfășurându-se la Judecătoria Suceava.