Doi bărbați care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice în cantități mari au primit drept ”recompensă” câte 24 de ore într-o celulă a Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava. În cazul unuia dintre șoferi, rezultatul probelor de sânge a arătat că avea o alcoolemie de 2,10 g/l alcool pur în sânge. În cazul unui alt șofer, alcoolemia probele de sânge au indicat o alcoolemie de 1,77 g/l alcool pur în sânge. Celor doi șoferi li s-au întocmit dosare penale pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Un alt șofer din comuna Râșca este cercetat, la rândul său, pentru aceeași infracțiune. Și acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urma să fie prezentat unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru a fi plasat sub control judiciar.