Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 21 feb 2023 - Anul XXVIII, nr. 42 (8266)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

A început amenajarea drumului de acces pentru utilajele de forare pentru tronsonul Siret-Suceava-Pașcani al autostrăzii A7

Marţi, 21 Februarie 2023 (17:59:02)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Prezența unui excavator la lucru în apropierea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost, marți, semnalul că a început amenajarea drumului de acces pentru utilajele de forare în vederea studiului geotehnic pentru tronsonul de autostradă Siret-Suceava-Pașcani. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent la fața locului și a transmis că pe acest tronson al viitoarei autostrăzi A7 firmele de proiectare s-au blocat din cauză că n-au avut drum de acces „pe care să coboare utilajul să foreze pentru acest tronson de autostradă”.

Potrivit lui Flutur, este vorba despre o zonă de 460 de metri de foraje la 25-30 de metri adâncime. „Am insistat foarte mult la Ministerul Transporturilor, la Compania Națională de Autostrăzi, la constructor și la proiectant, să termine. În sfârșit au venit la treabă, amenajează drumul pentru că vreau să finalizăm în această primăvară toate lucrările pentru că în felul acesta ne putem gândi la etapa următoare, să se scoată la licitație și la noi partea de autostradă între Pașcani și Suceava”, a declarat Flutur.

Președintele Consiliului Județean Suceava a subliniat atât implicarea sa, ca lider politic, cât și a instituției pe care o conduce, pentru includerea acestui tronson de autostradă în planul de transport rutier la României. „Când s-a format coaliția PNL-PSD-UDMR, am coordonat programul de guvernare și am trecut și acest tronson de autostradă. Anul trecut a venit și finanțarea și mulțumesc Guvernului Ciucă, miniștrilor care s-au implicat - ministrul Fondurilor Europene a făcut demersuri ca să avem finanțare și există suma expres trecută, 620 de milioane de euro pentru autostrada Pașcani-Suceava -Siret”, a afirmat șeful administrației județene.

În „văgăuna” din apropierea aeroportului, cum a numit Flutur zona respectivă, se vor face forajele, urmând proiectarea și se va putea scoate la licitație execuția. „Am mari speranțe că în perioada următoare se va scoate la licitație execuția pentru acest tronson de autostradă pentru că merităm. Sucevenii trebuie să fie convinși că bani sunt, în programul de guvernare este prins, masterplanul de transport prevede această autostradă. Rolul nostru, al administrației județene, este să fim prezenți, să împingem lucrurile de la spate. Săptămânal fac asta și dincolo de disputele pe care le vedeți în spațiul public, pe dvs. vă interesează fapte”, a afirmat Gheorghe Flutur.

Acesta a spus că va fi permanent „pe capul lor” (n.r. al constructorilor), „atent, exigent și critic” și gata să ofere ajutor în caz de blocaje. De asemenea, Flutur a amintit că la nivelul Consiliului Județean Suceava există patru parteneriate cu Ministerul Transporturilor: „partea de autostradă Suceava-Botoșani, unde ne-am asumat noi să facem toată documentația; centura Gura Humorului, la fel; drumul din frontieră de la Vicov, paralel cu frontiera, finanțat din fonduri europene, până pe la Mușenița, la întâlnirea cu A7, și proiectăm Autostrada Nordului Suceava-Vatra Dornei”. „Ne-am implicat mult mai mult decât alții pentru ca aceste lucruri să se întâmple pe teritoriul județului Suceava. Am fost nemulțumit că au lipsit câteva luni de pe aceste șantiere, dar acum sunt la treabă și suntem cu ochii pe ei”, a mai spus Gheorghe Flutur.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A început amenajarea drumului de acces pentru utilajele de forare pentru tronsonul Siret-Suceava-Pașcani al autostrăzii A7.
 Vizualizări articol: 2229 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
A început amenajarea drumului de acces pentru utilajele de forare pentru tronsonul Siret-Suceava-Pașcani al autostrăzii A75.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei