Final tragic în cazul dispariției tânărului în vârstă de 20 de ani, din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, dispărut de acasă de acum două zile.
În urma operațiunilor de căutare demarate de luni dimineață tânărul a fost găsit spânzurat, într-o zonă de pădure, la ieșirea din Lipoveni spre Suceava.
Primăria Mitocu Dragomirnei făcuse un apel luni dimineață pentru intensificarea operațiunilor de căutare ale lui Valentin Slavnic, în vârstă de 20 de ani, dat dispărut de acasă de sâmbătă, 18 februarie, din zona satului Lipoveni.
Din păcate, s-a confirmat scenariul cel mai sumbru posibil pentru familie și pentru cei care l-au cunoscut pe tânăr.
Este al patrulea caz într-o săptămână în care se înregistrează sinucideri la persoane tinere și foarte tinere.