La Vatra Dornei va avea loc, în perioada 22-23 aprilie 2023, Festivalul Internațional de Muzică Ușoară și Populară „Starul de Mâine”, ediția I. Evenimentul este organizat de Asociația Green-Land Bucovina și SC DYA Music Production SRL.
Juriul concursului este format din Nicolae Caragea (președintele juriului), Anca Apetroaiei, Tudor Turcu, Rawanne (Diana Ramadan), Andrei Boaghe, pentru Secțiunea - Muzică Ușoară, și Pamfil Roată (președintele juriului), Maria Mihali, Mihaela Jitariu Ungureanu, George Vanvu, Mariana Maloș, pentru Secțiunea - Muzică Populară.
Organizatorii promit premii în bani: Marele Trofeu al Festivalului Internațional „Starul de Mâine" – 1.500 de lei, Trofeul Secțiunii Muzică Populară - 700 de lei, Trofeul Secțiunii Muzică Ușoară - 700 de lei, Trofeul Grupuri - 400 de lei, Trofeul Categoriei (6 categorii pe fiecare secțiune) - 300 de lei. Gala Laureaților și microrecitalurile vor avea loc la Casa de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei. Director festival: Ioana Diana Costeliuc (DYA). Mai multe informații despre concurs și înscrieri puteți obține sunând la telefon: 0754 626 792, 0773 866 502. Adresa e-mail: dyaofficial09@gmail.com . Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DyaOfficial https://www.facebook.com/profile.php?id=100090069746383.