Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 20 feb 2023 - Anul XXVIII, nr. 41 (8265)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Cei 13 masteranzi francezi care fac practică pedagogică în școli sucevene, încântați de istoria, cultura şi tradiţiile din Bucovina

Luni, 20 Februarie 2023 (13:51:09)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cei 13 masteranzi francezi care fac practică pedagogică în școli sucevene și-au luat o „pauză culturală” și au vizitat mai multe obiective turistice de referinţă pentru județul Suceava, fiind încântați de istoria, cultura şi tradiţiile din Bucovina.

După o primă săptămână de asistenţă la cursuri şi de implicare în diferite activităţi în cadrul instituţiilor şcolare partenere (Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Școala Gimnazială Nr. 1, Şcoala Gimnazială Nr. 4, Colegiul Tehnic „Al.I. Cuza”, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Școala Gimnazială Preutești, Școala Gimnazială Ipotești), studenţii francezi au avut ocazia să participe la un tur cultural al municipiului Suceava şi al împrejurimilor sale, care să îi ajute să descopere o parte din istoria şi tradiţiile Bucovinei. 

Sâmbătă, 18 februarie, tinerii au vizitat Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, apoi au plecat într-o excursie care a avut ca obiective principale: Muzeul Oului de la Vama, Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Humor. Studenţii au fost încântaţi să descopere tradiţia încondeierii ouălor de Paşte şi colecţia impresionantă de ouă provenite din toate colţurile lumii adunate de Letiţia Orşivschi, artist român recunoscut la nivel naţional şi internaţional.

La Mănăstirea Voroneţ, stavrofora dr. Gabriela Platon, stareța mănăstirii, le-a prezentat tinerilor francezi istoria mănăstirii şi semnificaţia picturilor care au făcut acest lăcaş de cult celebru în întreaga lume, dar şi elemente specifice tradiţiilor religioase ortodoxe, precum şi detalii referitoare la viaţa de zi cu zi în cadrul unei mănăstiri.

Excursia s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Humor, unde studenţii, iniţiaţi deja în descifrarea picturilor în frescă, au remarcat elementele comune, dar şi diferenţele coloristice care constituie amprenta specifică acestei mănăstiri.

Duminică, 19 februarie, masteranzii au avut prilejul de a aprofunda elementele referitoare la istoria, cultura şi tradiţiile din Bucovina prin vizitarea a trei obiective turistice de referinţă pentru Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei, Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean.

Cei 13 masteranzi au descoperit evenimente istorice care au marcat istoria României şi a Sucevei, dar şi obiceiuri legate de viaţa de zi cu zi a ţăranului bucovinean. Această „pauză culturală” va fi continuată cu o nouă săptămână de stagiu, de data aceasta centrată pe predare. Stagiul de practică se va încheia vineri, 24 februarie. Este al doilea an când Alianţa Franceză coordonează acest proiect, prin care se doreşte promovarea învățării limbii franceze, dar și încurajarea schimburilor de bune practici cu privire la metodele și tehnicile utilizate la clasă în predarea limbilor străine.

Vă reamintim că Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, continuă proiectul de colaborare cu Institutul Național Superior al Profesoratului și Educației (INSPE) din cadrul Universității Champagne-Ardennes Reims, Franța, prin care, anul acesta, 13 masteranzi francezi desfăşoară stagii de practică pedagogică în 11 instituții de învățământ din Suceava și împrejurimi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cei 13 masteranzi francezi care fac practică pedagogică în școli sucevene, încântați de istoria, cultura şi tradiţiile din Bucovina.
 Vizualizări articol: 1143 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Cei 13 masteranzi francezi care fac practică pedagogică în școli sucevene, încântați de istoria, cultura şi tradiţiile din Bucovina0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei