Bucovina Rădăuți își continuă parcursul fără greșeală în partidele de pregătire din acest an. În ultimul joc, disputat vineri după-amiază pe terenul sintetic din Pomârla, formația antrenată de Marius Lup și Ionuț Plămadă a dispus cu un categoric 6-0 de FC Botoșani U 19. Golurile învingătorilor au fost marcate de Stoian (12), Aftanache (31, 42), Florescu (50) și Popovici (53, 65).
Bucovina: Udeanu – Șpac, Dumitraș, Florescu, Coajă, Leonte, Stroe, Ungurianu, Aftanache, Șvichi, Stoian. Au mai intrat: Butnariu, Gheorghiță, Baciu, Coroamă, Popovici, Irimescu, I. Plămadă, Derevlean, R. Cimbru, Bălan, Sahlean.
Până în prezent, bucovinenii s-au descurcat perfect în amicale, câștigând, de asemenea, precedentele patru meciuri de pregătire: 4-2 cu Politehnica Iași, 3-0 cu FC Botoșani, 6-0 cu Juniorul Suceava și 4-0 cu Viitorul Darabani.
Până la startul sezonului oficial, gruparea rădăuțeană va mai juca o partidă de verificare cu Foresta Suceava, pe 4 martie, însă oficialii clubului sunt în căutare și de alți adversari pentru completarea programului de jocuri amicale.
După disputarea a 15 etape din sezonul regulat, Bucovina ocupă poziția secundă în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a. În primul meci de campionat din 2023, pe 11 martie, formația rădăuțeană va evolua pe teren propriu, împotriva celei de-a treia clasate, CSM Bacău.