Organizația municipală Suceava de femei a PSD și-a ales joi după-amiază structura de conducere. Pentru funcția de președinte a existat o singură candidatură, a Adelinei Paiu, care astfel de a fost reconfirmată în poziția pe care o ocupa deja. Prezentă la această ședință, președinta organizației județene de femei a PSD, Larisa Blanari, a felicitat-o pe vechea și noua președintă de la municipiu, dar și pe celelalte persoane care au fost alese în structura de conducere. Trebuie spus că Adelina Paiu a fost aleasă cu unanimitate de voturi, ceea ce arată susținerea femeilor din organizația municipală Suceava de femei a PSD pentru persoana respectivă.
Larisa Blanari a precizat că a luat decizia de a se implica mai mult într-un proiect privind egalitatea de șanse și creșterea accesului femeilor în luarea deciziilor importante în societate.
”Consider că argumentele aduse de femei în luarea deciziilor la nivel local sunt și puternice, și pertinente. De aceea, luând act de propunerea legislativă a doamnei ministru Gabriela Firea, referitor la procentul de 30% al femeilor candidat la alegerile locale, consider că implicarea mea ca președinte al OFSD Suceava este și necesară, și bine-venită. Voi face echipă cu femei de succes, care au dovedit că pot, atât în viața personală, cât și la nivel social. Diferența între cei care reușesc și cei care nu o face doar curajul de a se implica. Așadar, ne implicăm cu mult curaj pentru creșterea calității vieții locuitorilor județului Suceava”, a arătat Larisa Blanari.