Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat astăzi, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu ministrul Sorin Grindeanu, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, la semnarea contractului de executare a lucrărilor la Autostrada A7 pe tronsonul Bacău – Pașcani. „Ne apropiem tot mai mult de nordul Moldovei cu Autostrada A7, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de la Ploiești până la Pașcani. Mulțumim Guvernului Nicolae Ciucă și ministrului Sorin Grindeanu că au fost consecvenți în realizarea proiectului pentru Autostrada care să lege Moldova de capitală”, a spus Gheorghe Flutur. El a reamintit faptul că pentru tronsonul Pașcani – Suceava – Siret, cu doi ani în urmă, a făcut un demers la Guvernul României pentru finanțarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic. „Consider că A7 este completă dacă va pleca de la București și va ajunge în frontiera cu Ucraina la Siret”, a subliniat Flutur. El a adăugat că la acest moment pe ruta Ploiești – Pașcani toate tronsoanele sunt contractate și încep lucrările, iar pe tronsonul Pașcani – Suceava, Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic se apropie de 95%. ”Mai avem 460 de metri liniari de foraje profil de sol în zona Aeroportului Ștefan Cel Mare din Suceava, acolo unde accesul este mai dificil din cauza unor ravene”, a precizat Flutur, care a mai adăugat că. „pe tronsonul Suceava – Siret, Studiul de Fezabilitate e realizat în proporție de 50%, dar în zonă se află deja două utilaje care lucrează la foraje. Îmi exprim speranța că în acest an se va scoate la licitație și executarea lucrărilor pe porțiunea de Autostradă Pașcani – Suceava – Siret, după ce va fi obținut acordul de mediu. Consiliul Județean Suceava s-a implicat, prin Direcția Tehnică și prin specialiştii de la Drumuri Județene, care au fost mereu aproape de CNAIR și proiectanți”, a declarat șeful administrației județene. El a adăugat că personal a făcut multe drumuri la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a participat la ședințe de progres și foarte important este faptul că s-a obținut și finanțare europeană pentru acest traseu care nu a fost prins la finanțare prin PNRR.
„Vreau să reamintesc și faptul că ieri am depus un proiect de Hotărâre de Consiliu Județean care se referă la un parteneriat între CJ Suceava și CNAIR pentru construirea unui drum de la Vicovu de Sus până la viitoarea Autostradă A7 în zona Siret, drum destinat traficului greu pentru mijloacele de transport care vin din Ucraina, mai ales că în perioada următoare se are în vedere deschiderea punctelor de frontieră Climăuți, Ulma și Izvoarele Sucevei. Astăzi, am sentimentul că suntem tot mai aproape, dragi suceveni, de momentul în care vom avea o autostradă care să ne lege de București”, a încheiat Gheorghe Flutur.