Centrul medical de permanență „Bucovina Nord” s-a redeschis din data de 10 februarie a.c., în localitatea Straja. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, consilier Gabriela Budeanu, a declarat că în acest centru medical își vor desfășura activitatea medicii de familie/medici medicină generală: dr. Lola Dana Iațenciuc, dr. Rodica Hlamagă, dr. Igor Topor, dr. Andreea Marinela Ursachi și dr. Irena Rădășan, care vor acorda servicii medicale în regim de gardă tuturor persoanelor din teritoriul arondat, respectiv localitățile Straja, Ulma, Brodina, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos și Putna.
Programul de funcționare va fi similar cu cel al celorlalte centre medicale de permanență din județ, respectiv de luni până vineri între orele 15.00-08.00; sâmbăta, duminica și sărbătorile legale 24 de ore din 24.
Centrul medical de permanență din Straja se alătură celorlalte patru din județ, care funcționează în Cajvana, Vatra Moldoviței, Fântana Mare și Ipotești, pentru asigurarea continuității asistenței medicale primare, în regim de gardă.